- Location
- TÂRGU JIU · Romania
- Application deadline
- Not provided by source
- Field of work
- Administration & policy
- Contract
- 8h/zi - 40h/saptamâna
- Listing language
- RO
- Last checked
- 12 October 2026
Education and experience
Passages from the published notice. Read the original vacancy for complete eligibility and application conditions.
Education
Required
- - studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023;
- I din Anexa nr. 10 la OUG. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; b) curriculum vitae, modelul comun european; c) copia cărţii de identitate; d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări, după caz; e) copie a diplomei de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz, în situaţia în care diploma de absolvire sau de licenţă a candidatului nu este echivalentă cu di ploma de studii universitare de master în specialitate, conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare; f) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei; g) cazierul administrativ; h) dovada obţinerii numărului minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecţionare, seminare, conferinţe, schimburi de experienţă sau vizite de studiu, în condiţiile legii, sau a urmării unei forme de perfecţionare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate.
Experience
Required
- I din Anexa nr. 10 la OUG. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; b) curriculum vitae, modelul comun european; c) copia cărţii de identitate; d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări, după caz; e) copie a diplomei de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz, în situaţia în care diploma de absolvire sau de licenţă a candidatului nu este echivalentă cu di ploma de studii universitare de master în specialitate, conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare; f) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei; g) cazierul administrativ; h) dovada obţinerii numărului minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecţionare, seminare, conferinţe, schimburi de experienţă sau vizite de studiu, în condiţiile legii, sau a urmării unei forme de perfecţionare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate.
Job description
CONSILIUL JUDEȚEAN GORJ , județul GORJ, publică anunțul privind organizarea concursului de promovare pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere vacante în baza art. VII alin. (3) lit. a) din OUG nr. 156/2024 și art. VII alin. (7) din OUG 121/2023 pentru modificarea și completarea Codului administrativ
Informaţii concurs
Tip concurs: Promovare pe functie publica de conducere in afara Agentiei
Data de sustinere a probei scrise: 30.06.2025 13:00:00
Data și ora probei de interviu se va afișa pe site-ul instituției care organizează concursul odată cu afișarea rezultatelor probei scrise.
Locaţia de desfăşurare a concursului: sediul Consiliului Județean Gorj
Stare concurs: Programat
Observaţii suplimentare: Perioada de depunere a dosarelor:5/30/2025 - 6/18/2025
Persoana de contact: Udroiu Diana-Maria, consilier, clasa I, grad profesional superior Telefon: 0372531241, Fax: E-mail: [email protected]
Data afişării: 30.05.2025 10:00:00
Informaţii posturi scoase la concurs
Director executiv - BUGET, FINANTE, MONITORZARE SERVICII COMUNITARE DE UTILITATI PUBLICE, PROIECTE SI PROGRAME NATIONALE
Descriere post
Clasa: conducere
Grad: I
Tip compartiment: DIRECŢIE
Denumire compartiment: BUGET, FINANTE, MONITORZARE SERVICII COMUNITARE DE UTILITATI PUBLICE, PROIECTE SI PROGRAME NATIONALE
Localizare post
CONSILIUL JUDEȚEAN GORJ
Localitate: TÂRGU JIU
Judet: GORJ
Condiții pentru ocuparea postului
Conţinutul dosarului de concurs şi modalitatea de înscriere la concurs
Pentru Director executiv, Clasa conducere, Grad I, DIRECŢIE BUGET, FINANTE, MONITORZARE SERVICII COMUNITARE DE UTILITATI PUBLICE, PROIECTE SI PROGRAME NATIONALE
Studii:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă - studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023; - să fie numiţi într-o funcţie publică de clasa I; - să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii Domenii de studiu: Ştiinţe sociale(Domeniul fundamental), Ştiinţe economice(Ramura de ştiinţă), Contabilitate(Domeniul de licenţă), Economie(Domeniul de licenţă), Finanţe(Domeniul de licenţă), Management(Domeniul de licenţă) Vechimea minimă în specialitatea studiilor: 7 ani Durată timp de muncă: 8h/zi - 40h/saptamâna
Perfecţionări (specializări): Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la dovedirea prin certificat, sau, după caz, prin alt tip de document, a absolvirii unei perfecţionări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcţii publice: -
Cunoştinţe teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei (necesitate şi nivel de cunoaştere): Se completează în cazul în care pentru ocuparea funcţiei publice este necesară deţinerea cunoştinţelor teoretice în domeniul tehnologiei informaţiei, cu precizarea nivelului de certificare similar celui de tip ECDL/ICDL: -
Cerinte specifice: Se menţionează, dacă este cazul, condiţia prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g indice 2 şi alin. (2) din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la obţinerea unui/unei aviz/autorizaţii prevăzut/prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legislaţiei specifice cu privire la îndeplinirea condiţiei: -
Bibliografie şi tematică
Bibliografie şi tematică pentru Director executiv, Clasa conducere, Grad I, DIRECŢIE BUGET, FINANTE, MONITORZARE SERVICII COMUNITARE DE UTILITATI PUBLICE, PROIECTE SI PROGRAME NATIONALE
1. Constituţia României, republicată
cu tematica Constituţia României, republicată
2. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
cu tematica Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare - partea I, titlul I şi titlul II ale părţii a II-a, titlul I al părţii a IV-a, titlul I şi II ale părţii a VI-a
cu tematica partea I (Dispoziţii generale), titlul I (Guvernul) şi titlul II (Administraţia publică centrală de specialitate) ale părţii a II-a, titlul I (Prefectul şi subprefectul) al părţii a IV-a, titlul I (Dispoziţii generale) şi II (Statutul funcţionarilor publici ) ale părţii a VI-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare
5. Legea nr. 273 /2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare
cu tematica Legea nr. 273 /2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare
6. Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
cu tematica Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
7. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ult
cu tematica Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea şi plata cheltuielilor institutiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ult
8. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1917/2005 privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţii publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare
cu tematica Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1917/2005 privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţii publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare
Atribuţii stabilite în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului:
1) conduce, organizează, coordonează, sprijină şi îndrumă activitatea serviciilor şi compartimentelor din structura Direcţiei buget, finanţe, monitorizare servicii comunitare de utilităţi publice, proiecte şi programe naţionale, în condiţii de eficienţă şi calitate, corespunzător termenelor şi reglementărilor legale, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al consiliului judeţean; 2) coordonează şi îndrumă fundamentarea şi elaborarea bugetului propriu al judeţului, bugetului consiliului judeţean şi bugetele instituţiilor publice subordonate pe anul curent şi previziunile bugetare pentru minimum 3 ani, prin aplicarea politicilor bugetare şi financiare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ republicată şi actualizată, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale legii anuale a bugetului de stat; coordonează activitatea de rectificare bugetară şi urmăreşte execuţia bugetului propriu general al judeţului, al consiliului judeţean şi al instituţiilor publice subordonate pe capitole de cheltuieli, titluri şi articole, prin întocmirea de rapoarte trimestriale şi anuale, pe care le înaintează conducerii consiliului judeţean şi comisiilor judeţene de specialitate, spre analiză şi avizare, în vederea aprobării prin hotărâre a consiliului judeţean; 3) asigură şi coordonează organizarea şi conducerea contabilităţii generale a autorităţii publice, bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, urmăreşte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi a excedentului sau deficitului bugetar, prin analiza surselor de venit şi a costurilor aferente programelor aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli; 4) coordonează lucrările de întocmire a situaţiilor financiare de raportare lunare, a dărilor de seamă contabile trimestriale şi anuale, a lucrărilor de închidere a exerciţiului bugetar şi financiar; 5) coordonează, organizează şi urmăreşte modul eficient, economicos, necesar, oportun şi legal de angajare şi efectuare a cheltuielilor prevăzute prin bugetul local, dispune analize şi rapoarte periodice, asigură informări de specialitate referitoare la realizarea obiectivelor cuprinse în programele de investiţii şi achiziţii aprobate; asigură, prin personalul din subordine şi coordonează gestionarea optimizată şi eficientă a resurselor financiare, materiale, patrimoniale şi umane, în condiţii de legalitate, oportunitate, realitate şi economicitate; 6) coordonează activitatea de fundamentare şi încasare a veniturilor bugetului local; 7) coordonează fundamentarea şi repartizarea sumelor de echilibrare de la bugetul de stat, precum şi a cotei din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, pe unităţile administrativ - teritoriale din judeţ; 8) sprijină, coordonează şi îndrumă implementarea şi funcţionarea sistemului naţional de verificare, monitorizare, raportare şi control al bugetului agregat şi bugetului individual, al situaţiilor financiare şi angajamentelor legale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare - Forexebug şi Ordinului nr. 1026/2017 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare - Forexebug; 9) coordonează activitatea de evidenţă primară şi de gestiune, evidenţei financiar - contabile a veniturilor şi cheltuielilor bugetului propriu al judeţului şi gestionării patrimoniului public şi privat al judeţului Gorj; 10) coordonează şi răspunde de administrarea datoriei publice; 11) asigură monitorizarea proiectelor şi a serviciilor comunitare de utilităţi publice de pe raza judeţului; 12) urmăreşte implementarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, cu modificările ulterioare; 13) coordonează activitatea de accesare a fondurilor externe nerambursabile, activităţii şi evidenţei financiar-contabile a veniturilor şi cheltuielilor bugetului fondurilor externe nerambursabile, asigurarea documentelor financiar - contabile pe perioada de sustenabilitate a proiectelor de investiţii executate cu finanţare externă nerambursabilă; 14) asigură implementarea şi realizarea măsurilor impuse în urma controalelor efectuate de organele abilitate ale statului şi propune acţiuni de prevenire pe viitor a unor fapte similare; 15) contribuie la organizarea, implementarea şi dezvoltarea, prin sisteme, site-uri şi programe informatice, a bazei de date statistice a consiliului judeţean în domeniul activităţilor gestionate şi desfăşurate în cadrul structurilor funcţionale componente, organizarea activităţii computerizate de centralizare a informaţiilor tehnico-economice din domeniul infrastructurii şi dezvoltării teritoriale, asigurând corelarea, în condiţii de eficienţă şi eficacitate, a sistemului informaţional cu cel decizional, prin generarea de situaţii, rapoarte şi informări, asigurând, concomitent, controlul operaţiunilor desfăşurate în cadrul structurilor de specialitate, în scopul înlăturării neregulilor şi prevenirii abaterilor şi deficienţelor constatate; 16) coordonează actualizarea datelor şi informaţiilor specifice activităţii direcţiei afişate pe site-ul Consiliului Judeţean Gorj; 17) asigură, potrivit atribuţiilor ce le revin, folosirea legală şi eficientă a fondurilor publice şi a patrimoniului Judeţului Gorj; 18) asigură optimizarea circuitului documentelor, pentru o rezolvare operativă şi eficientă a atribuţiilor ce revin consiliului judeţean, urmărind constant îndeplinirea acestora; 19) coordonează şi asigură întocmirea de sinteze, rapoarte şi informări privind domeniul specific de activitate; 20) asigură implementarea programelor menite să sprijine pregătirea şi munca funcţionarilor publici şi personalului contractual; 21) asigură şi gestionează un management eficient şi calitativ, prin motivarea şi susţinerea personalului în cadrul procesului de schimbare, precum şi încurajarea delegării de responsabilitate în procesul decizional, având ca feed-back creşterea operativităţii în rezolvarea problemelor, acutizarea implicării în procesul organizaţional, îmbunătăţirea performanţelor şi a calităţii documentelor emise; aplică cu obiectivitate şi asigură o evaluare realistă a performanţelor profesionale pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din structurile funcţionale componente, în vederea creşterii gradului de îmbunătăţire a performanţelor individuale la locul de muncă şi de implicare şi responsabilizare a personalului în rezolvarea problemelor; 22) contribuie la îmbunătăţirea şi consolidarea comunicării şi schimbului de informaţii pe diferite niveluri de competenţă internă şi cu diferite instituţii, prin promovarea unei practice coerente de comunicare pe orizontală şi verticală în structura direcţiei şi a întregului aparat de specialitate, în scopul funcţionării activităţii şi remedierii eventualelor deficienţe; asigură legături permanente şi indestructibile între compartimentele din structura direcţiei şi pe ansamblul instituţiei, precum şi între acestea şi structuri similare din cadrul altor autorităţi publice judeţene, în vederea preluării unor proceduri de lucru care s-au dovedit a fi eficiente; contribuie la îmbunătăţirea calităţii şi frecvenţei schimbului şi bazei de informaţii la nivelul direcţiei, şi, implicit, la nivelul instituţiei; 23) sprijină şi îndrumă, din punct de vedere metodologic, activitatea serviciilor şi compartimentelor de specialitate din cadrul consiliilor locale, municipal, orăşeneşti şi comunale, în limita competenţelor şi responsabilităţilor atribuite; 24) sprijină autorităţile şi instituţiile publice locale în a-şi dezvolta activitatea pe bază de strategii şi programe de dezvoltare durabilă, cu accesarea de finanţări nerambursabile, în vederea creşterii raportului calitate/preţ, stabilite conform necesităţilor, priorităţilor şi oportunităţilor reale ale comunităţii, pe tennen scurt, mediu şi lung; 25) coordonează colaborarea cu unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului în vederea culegerii şi centralizării de date şi informaţii privind proiectele de dezvoltare teritorială; coordonează acţiunile de sprijinire a instituţiilor subordonate şi unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza judeţului cu privire la implementarea proiectelor de investiţii finanţate din fonduri externe; 26) coordonează elaborarea, implementarea şi urmărirea aplicării actelor administrative interne, respectiv hotărârile consiliului judeţean şi deciziile preşedintelui consiliului judeţean, precum şi a prevederilor legale privind activitatea desfăşurată în cadrul direcţiei de specialitate; 27) asigură rezolvarea corespondenţei repartizată, asigură respectarea prevederilor şi a termenelor legale în soluţionarea ei; asigură rezolvarea problemelor curente ce revin compartimentelor de specialitate din componenţa direcţiei şi propun măsurile corespunzătoare; soluţionează scrisorile, sesizările şi petiţiile persoanelor fizice şi juridice, de drept public sau privat al căror conţinut face obiectul atribuţiilor compartimentelor funcţionale ale direcţiei; executăactivităţi zilnice de corespondenţă; 28) asigură, în cadrul echipei de- implementare a proiectului finanţat din fonduri nerambursabile, în care este nominalizat, îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin dispoziţie a preşedintelui consiliului judeţean, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a ghidului de implementare a proiectului, a contractului de. finanţare şi a anexelor la acesta, atât în perioada de implementate a proiectului, cât şi în perioada de sustenabilitate a acestuia; 29) urmăreşte respectarea legislaţiei în vigoare în îndeplinirea sarcinilor şi colaborează cu toate compartimentele de specialitate din cadrul consiliului judeţean, cu instituţiile subordonate acestuia, cu unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului, cu alte autorităţi sau instituţii publice locale sau centrale, operatori economici de specialitate, persoane juridice fără scop lucrativ şi alte persoane juridice de drept public sau privat, în realizarea operativă, eficientă şi potrivit prevederilor şi termenelor legale, a atribuţiilor sale; 30) asigură un climat de comunicare şi încurajare a iniţiativei care să contribuie la atingerea obiectivelor stabilite; negociază şi conciliază situaţiile conflictuale apărute în structurile de specialitate ale direcţiei şi propune măsuri de soluţionare a situaţiilor de criză; asigură planificarea concediilor de odihnă şi propune, potrivit legii, angajarea, promovarea, recompensarea sau sancţionarea funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul compartimentelor de specialitate ale direcţiei; stabilesc măsuri de eficientizare a activităţii personalului din subordine; 31) asigură aplicarea dispoziţiilor interne, hotărârile consiliului judeţean şi prevederile legale în vigoare în activitatea desfăşurată în cadrul direcţiei; 32) efectuează deplasări, participă la evenimente şi manifestări publice, la diverse întruniri de specialitate, seminarii, conferinţe, simpozioane,, vernisaje etc.; efectuează vizite şi poartă discuţii de lucru privind obiectivele propuse şi/sau cuprinse în programele proprii de activitate; participă la programe de instruire, pregătire şi perfecţionare profesională organizate de autoritate; 33) asigură, organizează, coordonează, controlează şi răspund de desfăşurarea programului de activitate şi respectarea programului de lucru şi a disciplinei muncii în cadrul compartimentelor de specialitate, execută orice alte activităţi dispuse de către conducere şi Consiliul Judeţean Gorj; 34) asigură arhivarea documentelor repartizate, produse şi gestionate, conform actelor normative în vigoare; 35) respectă interdicţia de a desfăşura orice activităţi în cazul în care constată o stare de pericol în legătură cu munca sa; 36) răspunde de organizarea şi desfăşurarea activităţii în deplină siguranţă pentru lucrătorii pe care îi conduce, fiind răspunzător pentru aplicarea regulilor de sănătatea şi securitatea muncii şi a celor privind paza contra incendiilor; 37) în calitate de conducător direct al locurilor de muncă: - verifică, după fiecare instruire, respectarea de către lucrători a regulilor prezentate şi prelucrate; - asigură actualizarea nomenclatorului arhivistic atunci când intervin modificări privind documentele gestionate la nivelul structurii pe care o conduce; 38) asigură selectarea documentele create, îndosarierea şi predarea acestora la arhiva Consiliului Judeţean Gorj, întocmindu-se inventare şi procese verbale de predare-primire, conform normelor de arhivare în vigoare; 39) coordonează îndeplinirea cu profesionalism, imparţialitate, obiectivitate, loialitate, corectitudine şi conştiinciozitate, în conformitate cu legea, a tuturor lucrărilor, atribuţiilor şi sarcinilor încredinţate, contribuie la îmbunătăţirea activităţii instituţiei, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor; 40) se implică în soluţionarea situaţiilor de criză care implică/afectează instituţia şi propune măsuri în consecinţă; 41) răspunde de prelucrarea, colectarea, stocarea, păstrarea şi asigurarea securităţii şi confidenţialităţii adecvate a datelor cu caracter personal potrivit prevederilor legale în vigoare şi a politicilor de securitate şi de protejare a datelor cu caracter personal instituite la nivelul instituţiei; 42) informează de urgenţă responsabilul cu protecţia datelor, atunci când identifică sau suspectează o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal; 43) coordonează implementarea, menţinerea şi dezvoltarea Sistemului de Management Integrat la nivelul direcţiei; 44) participă la implementarea, menţinerea şi dezvoltarea Sistemului de Management Integrat, în conformitate cu prevederile OSGG nr. 600/2018 şi cerinţele standardului ISO 9001:2015; 45) sarcinile, responsabilităţile şi drepturile nefiind limitative, fişa postului se va completa ori de câte ori este nevoie, în funcţie de reglementările care apar în legislaţie.
Conţinutul dosarului de concurs şi modalitatea de înscriere la concurs https://www.anfp.gov.ro/R/Doc/2024/Concursuri/continut_dosar_concurs_si_modalitate_de_inscriere.pdf
1 / 3
Operator de date cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016
Conţinutul dosarului de concurs și modalitatea de înscriere la concurs
Pentru concursurile de recrutare -Dosarul de concurs conţine, în mod obligatoriu: a) formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) din Anexa nr. 10 din OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare prin raportare la art. VII din OUG nr. 121/2023; b) copia cărţii de identitate; c) copia actului doveditor emis de autorităţile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naştere; d) copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deţinut, potrivit prevederilor din prezentul cod, după caz; e) copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări sau deţinerea unor competenţe specifice, după caz; f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecţie de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii, valabil potrivit prevederilor legale; g) cazierul judiciar; h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică; i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare. Pentru funcţiile publice de conducere, dosarul de concurs include şi copia diplomei de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau a diplomei echivalente conform prevederilor a rt. 57 alin. (2) din Legea nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere. În acest caz, candidatul declarat admis la proba de verificare a eligibilităţii şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia să completeze dosarul de concurs pe tot parcursul desfăşurării etapei de selecţie, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiu nea neemiterii actului administrativ de numire în funcţia publică. În situaţia în care, la înscrierea la concurs, candidatul solicită expres preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă, extrasul de pe cazierul judicia r se solicită potrivit legii şi procedurii aprobate la nivel instituţional.
Conform dispozițiilor art. VII alin. (15) din OUG nr. 121/2023 coroborate cu cele ale art. 38 alin. (7) din Anexa 10 la OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, modelul orientativ al adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată care atestă vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor este prevăzut la art. 137 lit. e) din Anexa 10 la OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
2 / 3
Operator de date cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliul ui din 27 aprilie 2016
Pentru concursurile de promovare în funcțiile publice de conducere- Potrivit dispozițiilor art. 189 alin. (1) din Anexa nr. 10 la OUG. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare raportat la prevederile art. XV din OUG nr. 121/2023, în vederea participării la concursul de promovare, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, candidaţii depun dosarul de concurs sau îl comunică în format electronic pe adresa de e -mail prevăzută la art. 175 alin. (2) din același act normativ , care conţine în mod obligatoriu: a) formularul de înscriere prevăzut la art. 137 pct. I din Anexa nr. 10 la OUG. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; b) curriculum vitae, modelul comun european; c) copia cărţii de identitate; d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări, după caz; e) copie a diplomei de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz, în situaţia în care diploma de absolvire sau de licenţă a candidatului nu este echivalentă cu di ploma de studii universitare de master în specialitate, conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare; f) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei; g) cazierul administrativ; h) dovada obţinerii numărului minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecţionare, seminare, conferinţe, schimburi de experienţă sau vizite de studiu, în condiţiile legii, sau a urmării unei forme de perfecţionare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate. Prevederile art. 146 din Anexa nr. 10 la OUG. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare se aplică în mod corespunzător.
Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la alin. (1) lit. f) este prevăzut la art. 137 lit. e). Adeverinţele care au un alt format decât cel prevăzut la art. 137 lit. e) trebuie să cuprindă elemente similare acestuia din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor. La cererea candidatului, formulată la data înscrierii la concurs, dar nu mai târziu de data finalizării perioadei de depunere a dosarelor potrivit alin. (1) , documentul prevăzut la alin. (1) lit. g) se solicită Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici de către instituţia organizatoare a concursului de promovare, potrivit prevederilor art. 496 alin. (2) şi (3) lit. c) din prezentul cod.
Modalitatea de transmitere a dosarului Potrivit dispozițiilor art. VII alin. (17) din OUG nr. 121/2023, d osarul de concurs se poate depune personal de către candidat, se poate transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se poate transmite în format electronic, la adresa de e -mail indicată de
3 / 3
Operator de date cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliul ui din 27 aprilie 2016
autoritatea sau instituţia publică în anunţul de concurs. Dosarelor de concurs transmise de candidaţi la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituţia publică în anunţul de concurs după terminarea programului de lucru al autorităţii sau instituţiei publice, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat ca fiind depus în termen. Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligaţia candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfăşurării probei interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcţia publică în cazul promovării concursului.
https://www.anfp.gov.ro/R/Doc/2024/Concursuri/continut_dosar_concurs_si_modalitate_de_inscriere.pdf
Original vacancy: CONSILIUL JUDEȚEAN GORJ · Description checked 19 October 2026
The original vacancy sets the qualifications, nationality rules, pay, required languages and exact closing time. Read the full notice before applying.